Uncategorized

Întâlnire de lucru Asociația Streetaware și Crucea Roșie – Filiala Iași pentru proiectul Educație pentru decizii înțelepte.

Asociația StreetAware și Crucea Roșie Română Filiala Iași au găzduit recent o întâlnire de demarare și organizare la sediul StreetAware, marcând începutul proiectului „Educație pentru decizii înțelepte". Acest  proiect este finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
 
În cadrul acestei întâlniri productive, participanții au discutat despre instrumentele, activitățile și strategiilecare vor fi utilizate în implementarea proiectului. Au fost schimbate idei și perspective, iar entuziasmul a fost evident în rândul tuturor celor implicați.
 
Ne simțim entuziasmați de colaborarea noastră și de impactul pe care îl vom avea în comunitate", a declarat unul dintre reprezentanții proiectului. „Împreună urmărim să prevenim consecințele negative asociate consumului de droguri în rândul adolescenților din România", a declarat managerul de proiect.
Este demn de menționat că proiectul „Educație pentru decizii înțelepte" este unul dintre cele șase proiecte câștigătoare din Apelul 3/2023 al programului În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Cu această inițiativă dedicată educației și prevenirii, sperăm să contribuim la construirea unei societăți mai sănătoase și mai sigure pentru adolescenții din România.
 

Despre Asociația Streetaware
Asociația Streetaware s-a înființat din dorința de a sprijini persoanele de toate vârstele și organizațiile în atingerea potențialului lor maxim, bazându-se pe resursele interne.

Programele Streetaware se bazează pe tehnici de auto-reglare a emoțiilor pentru dezvoltarea rezilienței emoționale și auto-securității, tehnici şi metode de producere și valorificare a ideilor inovative și tehnici motivaționale.
Pentru mai informații, accesați www.streetaware.ro


Despre programul În Stare de Bine
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților  alungați de război din țara vecină.

Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro .

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148000 de angajați și o rețea de 174 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma
„Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.

Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro .

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație  neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro .