Drumul spre învățarea a ceea ce înseamnă decizii înțelepte a început pentru la Școala Gimnazială "Vasile Conta" din Iași, odată cu demararea workshop-urilor în cadrul proiectului "Educație pentru decizii înțelepte". Aceste workshop-uri reprezintă un pas important în eforturile noastre de a educa adolescenții din România în ceea ce privește prevenirea consumului de droguri și promovarea unor alegeri sănătoase și responsabile.
Sub îndrumarea specialiștilor de la StreetAware, workshop-urile au început cu dezvoltarea rezilienței socio-emoționale pentru adolescenți, prin intermediul programului Smart Brain Wise Heart (SBWH). Aici, elevii au avut oportunitatea să exploreze și să învețe tehnici de autoreglare a emoțiilor, utilizând un sistem de măsurare pentru a observa în timp real impactul acestor tehnici asupra funcțiilor sistemului nervos.
La finalul sesiunilor, elevii au dobândit abilități de autosecuritate și au învățat să răspundă emoțional, în mod corespunzător, la situațiile de viață zilnice, inclusiv la tentația de a consuma droguri, presiuni ale grupului sau bullying.
În paralel, echipa de la Crucea Roșie Filiala Iași a fost prezentă la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, unde elevii au fost entuziasmați să participe la activități. Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani s-au implicat activ în explorarea funcționării creierului și a impactului substanțelor periculoase asupra acestuia.
Activitățile au fost axate pe interacțiune și dialog, oferind elevilor ocazia de a discuta și dezbate teme sensibile precum dependența de substanțe și impactul alegerilor asupra stării de bine.
Le mulțumim reprezentanților de la Școala Gimnazială "Vasile Conta" și Colegiul Național "Vasile Alecsandri" pentru parteneriatul de nădejde și pentru sprijinul acordat în implementarea acestor activități educaționale.
Împreună, ne asigurăm că educația este cea mai puternică armă împotriva pericolelor cotidiene. Proiectul "Educație pentru Decizii Înțelepte" este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, în parteneriat cu Crucea Roșie Română Filiala Iași.
Despre Asociația Streetaware
Asociația Streetaware s-a înființat din dorința de a sprijini persoanele de toate vârstele și organizațiile în atingerea potențialului lor maxim, bazându-se pe resursele interne.
Programele Streetaware se bazează pe tehnici de auto-reglare a emoțiilor pentru dezvoltarea rezilienței emoționale și auto-securității, tehnici şi metode de producere și valorificare a ideilor inovative și tehnici motivaționale.
Pentru mai informații, accesați www.streetaware.ro
Despre programul În Stare de Bine
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.
Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro .
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148000 de angajați și o rețea de 174 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma
„Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.
Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro .
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro .